Sufletul meu - nufăr alb

Oricât de aspru-ar fi drumul,
Oricât de-ascuns sau de greu,
Mă însoţeşte, c-un zâmbet,
Floarea de nufăr, mereu.

Pot fi doar zori,... doar apusuri,...
Nori negri sau curcubeu,
În mine râde lumina
Florii de nufăr, mereu.

Chiar de-ar fi iarnă polară
Şi-ar ninge violaceu,
M-ar săruta cu căldura-i
Floarea de nufăr, mereu.

Soarele cântă şi-mi dăruieşte
Zâmbetul tandru şi cald,
Pe-azurul zilei, azi, străluceşte
Sufletul meu - nufăr alb.

Mă scaldă-n raze, mă-mpodobeşte
Cu verzi sclipiri de smarald,
Blândă, lumina îmi înfloreşte
Sufletul meu - nufăr alb.


Sunt prea ades anotimpuri
Care m-aruncă-n “nestări”,
Floarea de nufăr le schimbă,
În magice primăveri.

Şi, când tristeţea m-apasă
Dinspre durânde-aşteptări,
Zâmbetul florii de nufăr
Mă-mbracă în primăveri.

Chiar de lumina se-ascunde
Şi-n gânduri se-adună seri,
Floarea de nufăr mi-aduce
În suflet, iar, primăveri.

Soarele cântă şi-mi dăruieşte
Zâmbetul tandru şi cald,
Pe-azurul zile, azi, străluceşte
Sufletul meu - nufăr alb.

Mă scaldă-n raze, mă-mpodobeşte
Cu verzi sclipiri de smarald,
Blândă, lumina îmi înfloreşte
Sufletul meu - nufăr alb.


Când cerul e plin de lacrimi,
Când renunţările dor,
Câte o floare de nufăr
V-aş dărui, tuturor.

Dragostea: adâncă apă,...
Trupul: pământ sidefiu…
Inima-mi ce se deschide:
Un nufăr mare-argintiu…

Aripă albă, de înger,
Candelă cu focul viu,
Să luminez cu iubirea-mi,
Suflet de nufăr să fiu!

Soarele cântă şi-mi dăruieşte
Zâmbetul tandru şi cald,
Pe-azurul zile, azi, străluceşte
Sufletul meu - nufăr alb.

Mă scaldă-n raze, mă-mpodobeşte
Cu verzi sclipiri de smarald,
Blândă, lumina îmi înfloreşte
Sufletul meu - nufăr alb.

Gheţuri pier

Când lumina te atinge -
Soare blând, de primăvară -
Între coaste-mi gerul plânge
Cu muriri ce-au să mă doară.

Şi, când cerul îţi alintă
Iarba-n rouă a privirii,
Gândul meu, ivit să mintă,
Stă la braţul răzvrătirii.

Gheţuri pier
De lumină şi candoare.
Ce mister!
Dragostea mă doare.


Ghioceii îţi sărută
Glezna dreaptă,... glezna stângă…
Şi, pe viaţa-mi mohorâtă,
Liliac alb va să ningă.

Tu îţi dai la schimb surâsul
Zâmbetelor din ogradă,
Eu mă mir că îngheţarea
Mi-e vremelnică şi fadă!

Gheţuri pier
De lumină şi candoare.
Ce mister!
Dragostea mă doare.


Te aşterni ca o poveste
Peste tâmpla mea de gânduri
“Flori de tei”, îmi spui, copilo,
“Or să cadă, rânduri, rânduri”!...

Şi te scaldă, blând, Zefirul
Şi, vibrând, te-atinge cerul.
Eu cotrobăiesc azilul inimii…
Şi-i scutur gerul…

Gheţuri pier
De lumină şi candoare.
Ce mister!
Dragostea mă doare.

Întoarcerea

Timpu-i stă în cale,
Pieptul, plin de jale,
Lungul drum spre casă
Parcă este neschimbat.

Cerul îl ascultă,
Iarba îl sărută,
Pe copilul gliei cel demult,
Demult plecat.

Zbatere de gene,
Ochi de cosânzene
Să-i vrăjească-ncearcă
Sufletul cel însetat.

Gândul - căprioară -
Către-acasă zboară,
Nu-i ajunge zarea şi, nebună,
Luna l-a-mbătat.


Am pornit demult în lume,
Dorul ăsta mă răpune,
Doar înaltul poate spune

Cum mi-e dragă valea,...
Şi înceată calea,...
Şi mi-e sufletul cruntat!…

Sărut mâna, mamă dragă!...
Cum de-a nins pe tine, tată?...

Şi mi-e dragă valea,...
Şi înceată calea,...
Şi dor greu am adunat!...

Absenţe

Dar lumina e durere-n iris,
Soarele, cadavru peste cer,
Prin ferestre mă striveşte zarea
Când prezenţe de la tine cer...

Nu mai vreau în carne primăvară!
Niciun anotimp nu pot să vreau.
Dintre tâmple clipa să-mi dispară
Şi-n afara timpului să stau!


Dorul asasin îmi dă târcoale,
Lipsa ta ucide orice gând,
Trag o aripă de corb pe soare,
Cerul mă petrece, gri, plângând...

Dor de tine sunt, divort de viaţa,
Zarea moare sub privirea mea.
Cerul m-a pierdut prin nori şi ceaţă
Şi mi-e dumnezeu absenţa ta.


Chiar de-ar fi să-mi vină nesfârşirea,
Doar prin tine-aş mai putea zâmbi.
Să aducem timpului murirea,
Amândoi, vreodată, nu vom fi!

Nu mai vreau în carne primăvară!
Niciun anotimp nu pot să vreau.
Dintre tâmple clipa să-mi dispară
Şi-n afara timpului să stau!

Dor de tine sunt, divorţ de viaţă.
Zarea moare sub privirea mea.
Timpul m-a pierdut prin nori şi ceaţă
Şi mi-e dumnezeu absenţa ta!

Psalm

Aruncat în viaţă
De-un destin bizar...
Urlet peste greaţă,
Frică de coşmar...

Mi-e preaplin de noapte,
Frig de nefiire...
Urlet peste şoapte,...
Urlet de neştire.

Sunt aici, dar nu o vreau!
Să mai plec nu ştiu.
Aripi sufletele au
Pe-acest cer pustiu...

Plânge-n mine - biet nătâng -
Dorul de înalt.
Chiar durerile îmi plâng...
Lacrimi de cobalt...



Înspre tâmpla mea
Gonesc, cu-nfrigurare,
Cerul şi adâncul...
Muta lor chemare...

Scris sunt în clepsidra
De pământ... şi carne...
Îngheţat de spaime,
Rostul meu adoarme

Sunt aici, dar nu o vreau!
Să mai plec nu ştiu.
Aripi sufletele au
Pe-acest cer pustiu...

Vin spre mine dumnezei
Vagi şi nechemaţi,
Iar, când rugă sunt spre ei,
Pier înlăcrimaţi.



Fuga mea de lume
Cu aripi de plumb:
Suflet de tăciune
Peste trupul strâmb...

Lege mi-e murirea,
Dansul mi-e scălâmb...
N-am aflat menirea...
Ochii mei mă plâng...

Sunt aici, dar nu o vreau!
Să mai plec nu ştiu.
Aripi sufletele au
Pe-acest cer pustiu.

Iar mă împresoară zei
Vagi  şi nechemaţi.
Mă închin smerit, dar ei
Pier înlăcrimaţi.

M-am dezrădăcinat

M-am dezrădăcinat din lumea voastră
Şi rupt sunt de nevoi,... de omenesc...
Război sunt, când războiul mă-mpresoară,
Război sunt şi în timpul când iubesc...

Căderea mea în suicid e vagă,
Căci trupul mi-este vaşnic inamic,
Anonimat deplin mi-e asfinţirea
Şi zbaterea înfiptă în nimic...

Pământul care sunt se rupe-n două,
Firescul nu m-alege drept amant,
Împerecherea cu a mea ţărână:
Grotesc spectacol şi un rit şocant...

Mai vin spre voi când orizontul pică
Şi mă-nvoiesc s-asud pe-absurdităţi,
Durerile îmi stau, tăcut, la pândă,
Durerile şi-au construit cetăţi.

Când totul e în jur zădărnicie
Şi rostul ţi se pare inutil,
Un singur loc mai am ascuns, sub umăr,
Unde zâmbeşte, candid, un copil.

În zbaterea aripei

Se-aşează la masa zimţată,
A rostului meu cel nătâng,
Fecioare cu plete albastre,
Haiduci cu cuţite de plug…

Cu toţii mă râd şi mă plâng

Se-aşează pe multa cădere,
A dorului meu de înalt,
Fecioare din lapte şi miere,
Haiduci cu priviri de asfalt,

‘N-adâncul oglinzii schimbat…

În zbaterea aripei
Cea de neterebuinţă
Trăire de risipă,
De-adâncă nefiinţă…

Mă-nchin la zeul cărnii-
-nchinat către dorinţă:
Trăire de risipă,
De-adâncă nefiinţă…



Din viforul tâmplei crăpate
Se-aud înmuriri nechezând:
Fecioare-albăstrite de moarte,
Haiduci prăfuiţi decedând…

Cu toţii mă râd şi mă plâng.

Pe larga spinare-a vorbirii,
De orbul gândirii-aruncat,...
Fecioare dau foc amurgirii,
Haiducii dau frâu la păcat

‘N-adâncul oglinzii schimbat.



Crepuscul se vrea-mbrăţişarea,
Pâgân şi opac,... şi arzând…
Haiducii mi-amână mirarea,...
Am moarte fecioare pe gând…

Cu toţii mă râd şi mă plâng.

O ultimă, caldă, cădere,
Din braţele cărnii scăpat...
Haiducii: sărace mistere,...
Fecioare: ucise de-nalt,...

‘N-adâncul oglinzii schimbat.

Dacă iar ai pleca

Surde aşteptări,
Zâmbet trist, priviri în rouă,
Două suflete,-amândouă
Sfârtecate de chemări,
De tăceri şi depărtări…

Locuiai în dor,
Dorul tău mă ştie.
Învăţam să mor,
Plânsul tău mă-nvie.

Fruste resemnări
Zarea ţi-ascundeau,
Peste gând, uitări,
Renunţări mă ardeau…


Azi, priveşti spre cer
Zborul meu ţi-e lume nouă,
Şi, în palmele-amândouă,
Mă fereşti, zâmbind, de ger...
Şi tristeţi de gheaţă pier.

Mă visai de mult,
Visul meu te-a ajuns,
Nu ştiam c-ascult
Gândul tău cel ascuns…

Suntem iar copii…
Vraja ne-a cuprins…
M-ai aprins şi, ştii,
Cântul meu te-a aprins.


Ne privim miraţi,
Trupul meu e plin de tine,
Căci, roşind, te scalzi în mine,
Zbor în zbor , înaripaţi,
În iubire-abandonaţi…

Dacă aş visa,
Tot mi-ar fi de ajuns,
De te-ai întreba,
Ţi-aş putea fi răspuns,

De m-aş rătăci,
Tu m-ai căuta,
Ştiu că aş pieri
Dacă iar ai pleca!

Lacrima

De-o viaţă pier în templul meu,

Sunt slujitor şi Dumnezeu.

În tâmpla albă: cer senin,

În tâmpla gri: amar suspin.

Rătăcit printre priviri,

Printre vorbele cuţit,

Schimb secunde-n amintiri

Şi lumina-n asfinţit.

Merg pe drumul mult bătut

Spre niciunde, spre nicicând,

Nu mai sunt un trup demult,

Sunt o lacrimă arzând.

Vin din mine alte lumi fără să le cer

Pier în hăul zării mut şi în lacrimi pier.

Mă spun în van spre tâmple gri

Şi cad în sus, spre a nu fi.

Mă ferec, iar, în templul meu,

Când slujitor, când Dumnezeu.

Ca un cântec obsedant

De niciunde, de nicicând,

Sânger straniu pe asfalt,

Lacrimă de jad arzând.

Peste vechile-ntrebări

Întrebare stau şi eu,

Vin spre tâmple fumegând

Ars de prea puţinul meu.

Rup din nefiinţa mea câte-o asfinţire,

Nu e nimeni să mai vrea încă-o nemurire.

Şi cad durut pe tâmple gri:

Surâs în ochii de copii.

Când slujitor, când tainic zeu,

Plângând ascuns în templul său.

Dacă cerul nu mai poate

Să aprindă încă-o stea,

Toarne lacrimă de noapte

Peste-înlăcrimarea mea!

Şi, la ora dimineţii,

Rupt de rost şi de cuvânt,

Fi-voi pe obrazul vieţii

Lacrimă de jad arzând!

Vin spre voi de nicăieri: lacrimă-n priviri,

Voi trăiţi în azi şi ieri şi în... risipiri!...

Singur

Ochiul zării cerne fum
Peste ce-am să fiu de-acum,
Împietrit pe-acelaşi drum...

Frântă aripă,... cădere,...
Prea puţinul mângâiere,...
Doar lumină care piere...

Noapte prinsă la ureche,...
Ora lămpilor de veghe,...
N-am să-mi mai găsesc pereche...

Singur am să vin să mă-mpletesc, de-acuma,
Chiar cu noaptea mea cea gri,
Singur, ca un zeu ce nu mai ştie mângâia...

Ierni albastre şi cumplite, dinspre mine,
Vor muri şi nu voi şti,
Dar va fi un timp când, poate, totuşi, voi afla.

Singur voi sădi în tâmple gri, de-acuma,
Albe nopţi şi insomnii,
Singur, ca un zeu ce nu mai ştie exista...

Ierni albastre şi cumplite, dinspre mine,
Vor muri şi nu voi şti,
Dar va fi alt timp când, poate, tu mă vei afla.

Anotimpuri trec durând
Peste ce-am avut de gând,...
Peste aripa murind...

Sloiuri albe de tăcere
Dinspre clipa de durere...
Şi doar cântul mângâiere...

Noapte prinsă la ureche,...
Ora lămpilor de veghe,...
N-am să-mi mai găsesc pereche...

Singur am să vin să mă-mpletesc, de-acuma,
Chiar cu noaptea mea cea gri,
Singur, ca un zeu ce nu mai ştie mângâia...

Ierni albastre şi cumplite, dinspre mine,
Vor muri şi nu voi şti,
Dar va fi un timp când, poate, totuşi, voi afla.

Singur voi sădi în tâmple gri, de-acuma,
Albe nopţi şi insomnii,
Singur, ca un zeu ce nu mai ştie exista...

Ierni albastre şi cumplite, dinspre mine,
Vor muri şi nu voi şti,
Dar va fi alt timp când, poate, tu mă vei afla.

Ceasul vindecă deplin,
Când m-aştepţi, eu am să vin,...
Chiar dac-am să pier puţin...

Ţine luna sus pe cer!
Printre orele de ger,
Vreau să nu mă simt stingher!...

Noapte prinsă la ureche,...
Ora lămpilor de veghe,...
N-am să-mi mai găsesc pereche...

Singur am să vin să mă-mpletesc, de-acuma,
Chiar cu noaptea mea cea gri,
Singur, ca un zeu ce nu mai ştie mângâia...

Ierni albastre şi cumplite, dinspre mine,
Vor muri şi nu voi sti,
Dar va fi un timp când, poate, totuşi, voi afla.

Singur voi sădi în tâmple gri, de-acuma,
Albe nopţi şi insomnii,
Singur, ca un zeu ce nu mai ştie exista...

Ierni albastre şi cumplite, dinspre mine,
Vor muri şi nu voi şti,
Dar va fi alt timp când, poate, tu mă vei afla.

Arde mocnit vânătul vânt...

Arde mocnit vânătul vânt

De dinspre ieri, de dinspre mâine...

Sunt risipit într-un alt gând,

Turme de cerbi aleargă-n mine...

Mă dor, tăcut, din alte vremi,

Din alte lumi, alte nespuneri...

Sunt un ţinut de albe ierni,

Ani de zăpezi  îmi cad pe umeri...

  Lumea din mine s-ar vrea făcută,

  Frânturi de vise, gânduri se strâng,...

  Totul e grabă... A câta oară,

  De-o-ncuvântare, voi fi înfrânt?!

    Unda vieţii sădită-n mine

    Mă azvârle în înalt

    Cerul crâncen îmi devine

    Tâmplă arsă, de cobalt.

    Dinspre coaste îmi irumpe

    Altă lume,... un alt cer,...

    Timpul cu prea mult mă umple,...

    Răzvrătirile îmi pier.

    Duc cu mine înălţimea...

    Şi adâncul,...teama mea,...

    Înlăuntrul meu e cuşca...

    Şi nespusul altcuiva.

    Sfârtecat sunt de cuvinte,

    Tras pe roata unui verb...

    Din zenituri şi nadiruri

    În imagini mă încherb.

Gândul se rupe de-ncrâncenarea

Cărnii nătânge... sau de-un alt gând...

„Vino sau du-te!” îmi strigă zarea...

Cuvântul moare,... suflete plâng...

Şi timp nu am pentru odihna

Aripei albe ce parcă sunt,...

Carnea – în van – îmi frânge tihna,...

Se nasc cuvinte dintr-un alt gând.

  Lumea din mine s-ar vrea făcută,

  Frânturi de vise, gânduri se strâng,...

  Totul e grabă... A câta oară,

  De-o-ncuvântare, voi fi înfrânt?!

    Unda vieţii sădită-n mine

    Mă azvârle în înalt

    Cerul crâncen îmi devine

    Tâmplă arsă, de cobalt.

    Dinspre coaste îmi irumpe

    Altă lume,... un alt cer,...

    Timpul cu prea mult mă umple,...

    Răzvrătirile îmi pier.

    Duc cu mine înălţimea...

    Şi adâncul,...teama mea,...

    Înlăuntrul meu e cuşca...

    Şi nespusul altcuiva.

    Sfârtecat sunt de cuvinte,

    Tras pe roata unui verb...

    Din zenituri şi nadiruri

    În imagini mă încherb.

Trist şi-nsingurat

Îţi fereşti privirea, nu-ţi găseşti cuvinte,
Vrei să pleci, vreau să plec...
În trecut - iubirea, viaţa - înainte,
Anii mei, care trec...

Mă-ntristează doar că nu ai pentru mine
Nici măcar un cuvânt!...
Îmi spusesem, parcă, să renunţ la vise,...
Nu-nţeleg de ce plâng!...

Ştiu c-a fost o clipă când, pentru un zâmbet,
Lumea mea ţi-aş fi dat...
M-ai iubit în pripă, ai surâs în treacăt
Şi, apoi, m-ai uitat...

Am făcut risipă de iubirea toată,
Ştiu că nu a contat...
Suflet - frântă-aripă, lumea noastră-i moartă,
Trist sunt şi-nsingurat!



Îţi amâni plecarea şi pari încurcată,
"Jocul" e viaţa ta.
Nu găseşti puterea să rosteşti silaba
De sfârşit,... ultima...

Părul negru-ascunde iarna din privire,
Chipul nemulţumit...
Şi se scurg secunde, iarăşi, în neştire,
Lumea noastră-a murit...

Ştiu c-a fost o vreme când veneai spre mine
Oricând te aşteptam...
Mă gândeam la tine şi-apăreai de-ndată,
Ca şi când te chemam...

N-ai de ce te teme! Ştii că nu pot spune
Ce-a rămas,... ce visam...
Ştiu! Uitarea vine chiar şi pentru mine,
Doar răbdare să am...



Mă priveşti în grabă, îmi atingi obrazul,
Pleci... şi eu te petrec...
Mie îmi rămâne doar parfumul ăsta,...
Anii mei, care trec...

Mor încă o dată, dar surâd spre lume,...
Cerul s-a-ntunecat...
Iar se face seară, doar atât pot spune:
Lumea mea a-nserat...

Ştiu, uitarea vine, ştiu că vindecarea
La sfârşit voi găsi!
Înţeleg prea bine: noaptea lumii mele
Nu e ce pare-a fi!

Vreau să lasVoi lăsa în urmă teama şi frustrarea,
Acest fel de-a muri!...
Sper să aflu-n mine, poate, iar, candoarea
De-a trăi, de-a zâmbi!

Când zâmbeşti

Când te-ncrunţi, o lume se-ntristează,
Mor şi eu, puţin, când tristă eşti,
Dar mă-nvii şi sufletu'-mi dansează,
Draga mea, atuncea când zâmbeşti!

Când te-nseninezi şi-ţi este bine,
Ochii tăi frumoşi îmi spun poveşti...
Şi mă-ndrăgosteşti mai mult de tine,
Draga mea, atuncea când zâmbeşti!

  Mă simt pierdut, când pari să nu mă ştii.
  Mă-ntorci la viaţă iar, când îmi zâmbeşti.
  Aş fi-ncântat la mine de-ai veni
  Să-ţi spun, iubito, cât de frumoasă eşti!

  Mi-aduci lumină, speranţele-mi învii
  Şi cerul râde-ntruna, când zâmbeşti.
  Aş fi-ncântat la mine de-ai veni
  Să-ţi arăt, frumoaso, cât de iubită eşti!

Aripile mi le frângi când, iată,
Iar, nedrept, de mine te-ndoieşti,
Dar mă "ierţi" şi parcă zbor, de-odată,
Draga mea, atuncea când zâmbeşti!

Când îmi spui că-ţi este dor de mine,
De iubire nu te mai fereşti,...
Mă îndrăgosteşti mai mult de tine,
Draga mea, atuncea când zâmbeşti!

Sunt căzut, când cerul te apasă,
Când în gânduri gri te adânceşti,
Însă ştiu că soarele-o să iasă,
Draga mea, atuncea când zâmbeşti!

Lângă mine-aş vrea să-ţi fie bine!
Din iubirea mea să înfloreşti!
Mai îndrăgosteşte-mă de tine,
Draga mea, atuncea când zâmbeşti!

Jertfă uitării

Vin dinspre ceilalţi corăbii de gânduri,
Vagi goelete, cu pânze de cer...
Eşti inundat de albastre durânduri,
Corăbii vagi mute-ntre coaste îţi pier.

Nu mai găseşti nici adânc, nici lumină,
De minutar pare timpul ucis,
Corăbii vagi între coaste-ţi se-nclină:
Jertfe aduse uitării-abis.

  Nu mai ai loc între piatră şi tâmplă,
  Nu mai ai loc între tâmplă şi cer,
  Iar eşti mirat şi din nou se întâmplă
  De-o veşnicie să mori efemer.

Triste duminici schimbate-n cuvinte,
Să-ntorci albastrul  în mare ai vrea...
Pânze de cer, spre aducere-aminte:
Eşti ancorat de corabia ta.

Iar navighezi printre coaste şi tâmple
O siluetă cu aripi de vis...
Neîntâmplări se grăbesc să se-ntâmple:
Jertfe aduse uitării-abis.

Vin dinspre tine fiorii de-o clipă,
Tu îi preschimbi în depline tăceri...
Triste duminici, căzute-n risipă,...
Neîntâmplări,... prefăcute dureri...

O nouă lume în vag eşuează,
Fără regret, resemnat,... dar decis...
Mirări şi aripi albastre veghează
Jertfa adusă uitării-abis.

Numai tu

Zâmbetul de-azur şi miere

E urcuş spre altceva...

De sunt zbor sau sunt cădere,

Fii mireasa mea!

Şi, când cerul te mă apasă, 

Fă-mi culcuş din grija ta!

Frigul, de mă ţine-n casă,...

Fii mireasa mea!

  Numai tu 

  Durerile îmi frângi,

  Când eu pier,

  Iubeşte-mă şi plângi!

  Doară tu

  Mă poţi însenina,...

  Dor şi rug

  Să fii, iubita mea!

Tu, în graba mea cea mare,

Să sădeşti răbdare ştii,

Chiar dacă albastrul înaltul doare,

Înger va să-mi fii!

Şi, când insomnii mă muşcă

Dinspre nopţile-albăstrii,

Chiar de cerul este cuşcă,

Înger va să-mi fii!

Dacă-mi vor pieri în pripă

Crezul meu,... speranţa mea,...

Să-mi fii ultimă risipă,

Tu, iubita mea!

Tu, sărut să-mi fii pe frunte,

Când sinistru-i de foc e tâmpla mea,

Să-mi fii lacrimă şi zâmbet, 

Tu, iubita mea!

Balaurul

Inferno