Cu această lucrare, seria "La Masă" ar fi trebuit să se termine. După cum spuneam, trudisem din greu, cu prea multe poticneli şi cu mari distanţe de timp între sesiunile de lucru. Lemnul îşi schimba şi el dispoziţia odată cu uscarea şi îl regăseam, atunci când, după lungi pauze, mă întorceam entuziast la el, încărcat de tensiuni pe care nu le ştiusem, năzuros şi plin de ţâfnă. Mi se frângeau repede aripile elanului iniţial şi iar cădeam, pentru prea lung timp, în letargie.
Ei bine, lemnul ăsta minunat a venit să mă vindece de anxietate. Mult schimbat faţă de experienţele pe care le avusesem cu el în urmă cu câţiva ani, când lucrasem "Drum Nou" şi "Intermitenţe", păducelul acesta se arăta ferm şi extrem de serios, venind parcă în întâmpinarea gândurilor mele, mulându-se - fără obedienţă, dar extrem de prompt - după prea fantezistele mele idei.
Este prima "masă" care nu mai are decât vagi legături formale cu ceea ce suntem obişnuiţi să ne imaginăm atunci când ni se vorbeşte despre mese. În fapt, este un obiect sculptural inedit, original, fin şi puternic în acelaşi timp, plin de personalitate, mobilizator şi liniştitor concomitent, în mod paradoxal.
Masa de Păducel mi-a redat plăcerea de a lucra şi, deşi ar fi trebuit să fie ultima aventură a seriei "La masă", m-a determinat să mai adaug două lucrări care acum îmi par indispensabile celei de-a doua expoziţii virtuale pe care am săvârşit-o.
Cu cu o înălţime de 110 cm, vopsită parţial cu baiţ şi tratată cu ulei de in, Masa de Păducel îmi este una dintre cele mai dragi lucrări pe care le-am făcut.
Text scris la datade 07 ianuarie 2011 pe Forumul Artiştilor Plastici Amatori
