Se topesc sori nărăvaşi în zvârcolirea incandescentă a dorului meu de împreună şi nenăscute lumi îmi blesteamă asasina submersie în chemarea asta, aprinsă, roşie, viscerală, lichefiindă până la ieşirea dintre tâmplele alienate ale unui Cronos vulgar, lubric, din piatră arsă şi prea multe şi colorate morminte... Urlete groaznice, de durândă reîntoarcere în nefiire, se împletesc cu muribunde limbi de foc şi potenţiale galaxii sunt aneantizate doar pentru un zâmbet de-al tău,... de demult, dintr-o adolescenţă iluzorie pe care ţi-am ratat-o amândoi... Las în afara existenţei dumnezei domestici, mici, pârguiţi de aşteptarea eonică a ivirii lor fortuite şi, afară doar de greaţa uşoară a ucigaşului din întâmplare, nicio altă senzaţie nu mai are loc în chiupul meu de piele alb-sidefie peste sfârtecânda nevoie de amândoi, de inelarele noastre încleştate cu sfâşietoare disperare unul de celălalt... Tu ştii asta şi îţi fereşti chipul de mângâierea abrazivă a luminii. Preferi clar-obscurul vag al serilor poleite cu rubinul narcotic al vinului şi cel al dimineţilor înceţoşate de mahmureala săruturilor sărate şi zgâriinde... Tu ştii disimularea...
Lacrimi pe cerul
Unei lumi decadente
Ireversibil...
Inversul întunecat al lumii se răzvrăteşte şi naşte nefiiri melancolice, care explodează multicolor pe firmamente imaginare, de un inefabil fantastic ce irită orizontul până la îngreţoşare. Cu parcimonie şi enormă inhibiţie, cârduri de zâmbete complezente se sinucid fără nicio graţie la picioarele desculţe ale nimicniciei unei iubiri bâtrâne, solzoase, surpate lamentabil în propria, incomensurabilă, falsitate. Ne ţinem unul între coastele celuilalt, suflete suprapuse, respirânde la unison, ca atunci când groaza de a te pierde îşi înfipsese în mine ghearele lungi şi strălucitoare, ţintuindu-mă în oarbă turbare ca pe un alt neputincios Polifem... Şi, chiar şi aşa, ştiu că te-am rătăcit printre zidurile acestor monstruoase cetăţi interne ale durerii şi zvârcolirii perene, însă doar pentru această chinuită viaţă, iubirea mea, doar pentru acest ultim, inutil, ciot de viaţă, marea mea iubire!... Uite, sunt doar un singur cuvânt ininteligibil în praful şi pulberea lumii ăsteia dispărânde şi te respir din amintirile tot mai amăgitoare, estompate şi divergente, care ne-au mai rămas!...
Ziduri durânde -
Nezborul din aripa
Prea neputinţei...
