Vacuum
Desigur, a fost exact pe-atât de greu pe cât îmi imaginasem... Acum, la sfârşitul aventurii cu acest lemn, îmi pare că o veşnicie a trecut peste noi şi că nu ne mai cunoaştem...
Când am început lucrarea "Vacuum", sufletul îmi era atât de gol, încât lumea întreagă nu mi l-ar fi putut linişti, ostoi, vindeca...
Acum, când am terminat artifactul, în mine se hârjonesc din nou adolescentine primăveri şi nu-mi mai recunosc sfârtecările de început, decât prin amprenta inconfundabilă a sufletului meu căzut prea mult şi prea ades,... sperând inutil şi naiv,... multicolor din când în când...
Acum sunt mai "frumos" şi aripile-mi îmbrăţişează cerul cu cel mai albastru optimism, dar am eu oare dreptul să intervin cu preaplinul şi "rogvaiv-ul" zglobiu al zâmbetului de acum în şi asupra disoluţiei mursecânde dintru-nceput? Am hotărât că nu!
"Vacuum" este un strigăt de disperare, la fel ca toate celelalte lucrări ale acestei serii (Perfidie, Visceral, Disperare, Fiinţa Sfincter) şi mă rog - inconsecvent şi amator - tuturor zeilor să fie ultima mea depresie,... deşi este evident că "frumuseţea" mea stă şi-n aceste sfârtecânde căderi...
Nimic nu am de gând să spun despre această lucrare, căci nu va fi de-nstrăinat... O iubesc ca pe cel mai risipitor frate şi mă bucur că am putut să o săvârşesc într-un târziu...
Mă bucur că măcar fotografia e de-nstrăinat, așa putem și noi beneficia de-al sufletului catharsis.... Bun rogvaiv de început de toamnă policoloră. Este tânjire după frumos în orice anotimp al scăderii sufletești, al convalescenței după agonia pierderilor, în desfășurare încă, interminabilă învolburare a conștiinței care nu-și află locul într-o lume muribundă.
RăspundețiȘtergere