Din nimic, așa cum Universul pare ivit. Turbionul intern se iscă din nimic, fără preaviz, la început, doar ca o insignifiantă pală, ca o insinuare nevinovată și abia perceptibilă, transformându-se, apoi, în vârtejul moderat care, tăindu-mi răsuflarea, mi se răzvrătește în stomac, ridicându-mi cutia toracică și accelerându-mi pulsul. Adrenalină. Desigur, cu moderație, îmi risc viața, punându-mi-o în palmele vreunei ființe, doar pentru a-mi crea emoțiile acestea ebriante, intense și persistente. Nu mă mai satur de senzația de risc mortal și de sfidare a pericolului letal, așa încât, sfâșiat de nerăbdare, îmi distrug echilibrul și mă predau tornadei de mursecânde tribulații, cu voluptate, ca și când în beție crâncenă mă afund. Și iar, și iar, până ce apun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu