Sunt împresurat de privirile extaziate ale tuturor lucrurilor inutile din camera mea. Desigur, m-am retras în cușca mea toracică și mă prefac a fi indiferent și calm. Din când în când, arunc câte-o privire aspră asupra vreunui obiect și groaza lui ca aș putea să rup zăbrelele, să evadez și să-l distrug într-o secundă, capătă materialitate. Sunt mai bătrân decât toate aceste inutile obiecte. Sunt atât de bătrân și atât de dezbrățișat de inefabila înțelepciune... Am întrebat o femeie dacă m-ar putea iubi și ea m-a privit ca și când aș fi fost un obiect inutil, eșuat într-un colț de alcov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu