Îmi număr respirațiile, secundele, bătăile inimii, pe care nu aș recunoaște-o, dacă aș fi nevoit. Risipa mi-a devenit străină și, cu aripile strânse în jurul acestor cuvinte, venite din bătăile acestei inimi necunoscute, par, mai degrabă, o amintire înfiptă în răspărul firescului, obturându-l, blocându-i crugul uneori. Respirațiile, secundele acestea relative și sistolele-diastolele, care mie îmi par doar absurde sincope ale liniștii perene a tuturor inimilor, își ies din rost și, degrevate de necesitate, se prefac în semne noi, în litere noi, în cuvinte care poartă în conotațiile lor mugurii fragili ai unei limbi noi, fără rost, în care oameni, nefiresc de calmi, zboară lin, ca niște fulgi enormi de zăpadă, așternându-se peste linia curbă a unui orizont efemer, fugitiv, proteic. Doar litere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu