Eram, înainte de orice, copleșit de fundalul albastru-închis, negru pe alocuri, care mi se părea de plastic. Toate-mi păreau de plastic împrejurul meu și mă uimea faptul că eram așezat pe jos, în șezut. Pe podea sau pe pământul de sub mine, habar n-am, era o folie neagră, de plastic. Acoperea totul, contopindu-se cu întunericul dens, lucioasă, ca și când ar fi fost unsă cu grăsime topită sau cu un ulei lubrifiant. Pe suprafața neagră-strălucitoare a foliei, exact sub ochii mei, iluminau contrariant membre umane, amestecate cu membre porcine și cu niște aripi și gheare albe, curate, enorme, fără penele și pielea exterioară, galbenă și murdară, specifică ghearelor. Aparținuseră unui struț, probabil. Chiar și "adidașii" suini aveau șoricul curat, alb și păreau numai buni de aruncat în oală.
Îi vedeam zâmbetul hidos, galben-intens, mărginit de roșul țipător al buzelor groase și franjurat de dinții lați, cabalini, murdari. Nu era nicidecum un zâmbet uman, ci, mai degrabă, simțeam bucuria vorace a unui djinn-călău, deprins să-și măsoare măiestria și să-și bucure umorile cu urletele de groază și disperare ale celor pe care-i mutila.
Nu știu cum, dar știam că, pentru mine, "greul" trecuse și că, orice mi se întâmplase, reușisem să îl "păcălesc" cumva pe nemilosul torționar. Indiferent de ceea ce-mi făcuse, simplul fapt că nu simțeam durere era o victorie nesperată. Apoi, îmi dădui seama că membrele umane din fața mea, de pe folia neagră de plastic unsuros, erau mâinile și picioarele mele. De la coate și de la genunchi, secționate perfect, membrele mele se amestecau cu picioare de porc și cu aripi și gheare de struț...
Din reflex, îmi ridicai mâinile în fața ochilor și, din întunecimea neverosimilă a locului, sub privirile mele, înfloriră, albe și grăsuțe, niște picioare mari de porc, pe care călăul mi le cususe cu o ață groasă, maro, de cioturi. Le simțeam ca pe propriile mele membre și le frecai unul de celălalt, bucuros că îmi păstrasem funcția tactilă.
Aveam, totuși, membre și impresia că "scăpasem ieftin" mă făcu să văd partea plină a paharului: fără discuție, aș fi putut să o pățesc mult mai rău.
Luai seama la noile mele membre și mă amuză faptul că îmi fuseseră "montate" invers, cu copitele în afară, dar acestea îmi păru un detaliu insignifiant. Prin minte îmi trecu că, dacă aș fi exersat îndeajuns, aș fi putut chiar să cânt la chitară...
Călăul se hrănea, parcă, cu mimata mea suferință, căci - intuindu-i eu natura-i - ochii-mi, deja porcini, plângeau cu lacrimi mari și fierbinți...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu