Copacul strâmb

Ai crede că l-a vizitat anual meşterul Strâmbă-Lemne. Că l-a îmbrăţişat la fiecare întâlnire şi că el s-a cocoşat sub strânsoarea uriaşului. Sau poate că s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu vânturile, cu ploile, cu furtunile...
Îl întreb şi nu-mi răspunde. Îmi aşez fruntea pe trunchiul mutilat şi nu simt decât vigoarea pulsatilă a unui copac mândru şi tânăr încă.
Apoi, dau să plec, gândindu-mă că, dacă nu am putut afla un răspuns, măcar am mai colecţionat o enigmă.
Copacul strâmb râde abia perceptibil şi cată complicitate printre fraţii lui cei drepţi. De parcă nu aş şti că strâmbăciunile mele enorme sunt de râs pentru dragii de copaci!