Desigur,
îţi simt respiraţia abrazivă în cele mai decrepite spasme ale
zurliului fluture multicolor arcănit între zăbrelele albe şi subţiri
ale coastelor unei iarăşi ultime dorinţe. Mai mult, ştiu despre
neverosimilele căderi înspre înalt şi despre abisul în spirală dintre
tâmplele timpului, ipostaze pe care le exersezi imaginar ori de câte
ori lumina sucombă la întâlnirea cu amfora de săruturi sângerii în care
te-am ferecat. Îmi respriri sufletul pe care nici măcar nu am apucat
să-l definesc că fiind, în fapt, albul maculat al zbaterii spasmodice
din aripa murindă a unui înger căzut. În sinea mea, îmi atingi arcul
frânt al obrazului cu sideful unei respiraţii în care porţi toate
primăverile istoriei mele şi am răgazul de a îmi îndeplini un şir
ostentativ de ultime dorinţe, ca şi când aş fi din nou aripă, surâs,
zbor...
Sfârtecat între
Amintiri şi speranţe –
Zbor orb, spre neant.
Fiecare
pas pe care alegi să îl faci în afara trupului meu de cuvinte şi
muriri mă consumă până la inefabil. Talpa ta albă şi moale rescrie, cu
un alfabet ucigaş, inutile indulgenţe direct pe zidurile nisipite de
neîncredere ale acestui azil intercostal în care ego-ul decăzut de
astăzi îşi imortaliza nesăbuit vremelnica glorie, abia cu câteva
respiraţii în urmă. Şi nu înţelegi nicidecum că nu mai am timp să
reînvăţ a muri în altă limbă, înfrăţit cu alte vocabule care, smintite
şi autoritare, ar insista să inventez emoţii noi, doar pentru ele ivite.
Uite, vezi tu cărarea aceea de aur şi smarald, adumbrită de salcâmi
tineri şi zurbagii, verzi şi nătângi, gata să sporovăiască vrute şi
nevrute cu orice adiere, cu orice pas, cu orice şoaptă? Nu scrie cu
mersul tău alb şi moale pe pulberea ei căci duce, fatal, în miezul de
smoală al coşmarului în care m-ai abandonat !
Prea împuţinat
De ieşirea-ţi din mine -
Durândă frică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu