Între liniile abrazive ale palmelor mele se sinucid, transformându-se în cenuşă, fulgerele de clorofilă ale tuturor potenţialelor primăvăratice iubiri şi nu-i de mirare că leoicele tinere, lubrice şi scabros umorale, ce se hrăneau feroce cu universul meu adolescentin – carotid(?!), jugular(?!) -, se învârtesc înnebunite împrejurul cuştii de coaste şi sânge în care, iată, bătrân, sunt ferecat. Privesc, alienat, la vânzoleala hormonală a unei lumi întregi care vine să mă strivească sub privirile ei imbecile, în timp ce nu vreau altceva decât să pot muri ghiftuit de fiinţa ta, aici, în cuşca tot mai decrepită a trupului meu. Mă întâmplu obscen în răscrucea vederii unui cer catrilaginos şi nici nu mai simt cnutul iernii îngheţate dintre coastele acestei clipe dureros repetitive şi... ucigător perene.
Îţi strig să pleci implorând în gând să ai revelaţia durândă a unui suflet slut, căzut într-o îngenunchiere definitivă în faţa propriei nemernicii şi stau în cumpăna perversă a faptului de a-mi pierde putinţa neverosimilă de a te sublima în cazul în care strigătul meu mut ţi-ar înmuia cerbicia. Ştiu că, indiferent dacă te vei însoţi cu azurul tembel al nesfârşitului orizont sau te vei recăsători cu sideful prihănit şi desfigurat al pseudo-zborului meu, în monstrul care sunt se va rupe un zăgaz al zădărniciei şi otrava insatisfacţiei ne va ucide într-un târziu. Întâmplă-te şi tu cum vei putea! Afară! Printre celelalte leoaice tinere, chinuite zurliu de foamea fară de gură a visceralităţii pe care (ne)fiirea mea le-o va furniza...
Zâmbind în neant,
Ferecat între coaste-mi,
Zbor suicidar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu