HexAct

1) Pseudo

Aed sunt, sunt aed! Strig spre sinele meu. Neant eşti, strigă el! 

Mă ia în mâini şi mă mângâie stângaci. Prietenos însă. Mă roagă să-mi desprind pielea de pe faţă. Să o jupoi. O tai diagonal cu un diez acut-bezmetic şi zmulg fâşii lungi. Nu simt nimic. Sub piele, altă piele. Prea multe cuvinte ştii! Şi eu. Mă mângâie cu arătătorul mâinii stângi, în timp ce eu îmi scot un nou rând de piele facială. Pielea seamănă cu folia strălucitoare de staniol. În palma lui dreaptă stau. Ca un cadou învelit în staniol strălucitor. Şi brusc mă despachetează. În grabă. Cum se face cu un cadou. Îmi rupe pielea lucitoare şi caută în mijlocul meu. Iar acolo: nimicul.

2) Ponciş 

Văd obtuz, cu foamea. Cu pofta cărnii văd. Bolnav de mers saşiu.

Ochiul stâng prima dată. Spre tâmplă s-a pornit tehui. Când mi-a ajuns la claviculă, s-a urnit şi ochiul drept. Tot spre stânga. Tâmplă. Sub ureche. Claviculă. Cel stâng a mai avut haltă doar inima. A alunecat precum o crăpătură hidoasă spre buric şi s-a oprit la trei degete sub el. Dreptul a ajuns în capul pieptului după alte şase zile. Orbitele mi s-au acoperit cu piele. Straie noi mi-am croit. Cu găuri pentru ochi. Şi pentru cel gastric, şi pentru cel ancorat în gonadă. Nu ştiu ţine drumul. El - drumul - nici nu există. Oamenii au orbitele acoperite cu piele groasă, opacă, moartă.

ε( Torsîn

Ţi-e colodin icia. Pe dos muldru repa. Borco, sau urc-suda!?

Prin dermăepi teţâşneş namuci. Niziihomi-găpla îşi răsctâ tateainutili treprin rilecărnu tăţiiReali. Ea - mevier latine reca cefa tiediges la faţăsupra.

Raghea se gestrân pumn. Tăcau ciulorifi. Se geînfi în el. Măcal. Răsigu. tateaReali-mevier latine vrea să pescui. Nulpum-răghea se dedeschi ca o răanco. Doar taatâ cât să cafă tarearegurgi bilăimposi. Teazăînain năpâ în dacoa tăstrâm a teiinela tăţiReali. O ţăînha şi getra cu repute. tateaReali se ceîntoar pe dos. Iar niziihomi-găpla junga în ricîntune, culstoma tăţiiReali. Niziihomi-găpla fac letune spre dermăepi. Dar şi raghea zăveghea.

4) Cinica

Zâmbetul de târfă. Dinţii albi de vampir. De suflet mă muşcă.

Stă la pândă. Ochi albaştri, exoftalmici. În preajmă umede boturi-colţi. Amuşină-rânjesc. Doar coastele şi pielea între setea de sânge şi sfidarea ta.Te strigă carnea pământului. Şi ai vrea s-o măscăreşti. Să-i faci în ciudă cu ultimele tale zvâcnete. Speri însă la încă vreo câteva clipe. Apoi renunţi şi îţi sfâşii pielea. Îţi jupoi osul alb-lat, al sternului. Cuşca toracică ţi-o dezbraci. Te bucuri de groaza pe care ai s-o împlânţi în preajmă. Cu ultime puteri te bucuri. Dintre zăbrelele toracice, sufletul tău se pregăteşte să muşte. Şi frica lumii-târfe te extaziază. Chiar dacă postum.

5) Închin

Faci tain şi râvneşti. Zeii falşi cer tribut. Căutarea doare.

Îmi spune că vrea să se închine. Unui cerc desenat cu un băţ pe nisip. Îi spun să ia seama la drum. Dacă talpa lui are forma drumului, e bine, îi mai spun. Apoi va trebui să se deprindă cu uneltele. Să le priceapă. Să exerseze şi să asude buchisind. Cu un ochi pe propriile cercări. Cu celălalt atent la cei cu rod dulce şi faguri încărcaţi. Să nu uite că arareori fulgerul tâşneşte din pământ. Îi dau să guste vin vechi. Cărare îi fac spre poama nouă. Beau cu el şi pare că fi-va zâmbet. Apoi îl pierd. Grabnic se-ntoarce spre nenorocitul ăla de gând. În facil, în dificil, în extaze, în chin.

6) Daimon

Nu-i timp de-a mirare. Fă-ţi cruce cu limba! Suflet-os, în genunchi!

Privirea îmi alunecă peste albastrul-abraziv al boiului împietrit în schimonoseală. Îmi iau pavăză penibilul celui mai aplaudat aed. Iar penibilul lui îşi ia pavăză aroganţa găunoasă a celui mai... Iar aroganţa are drept cuirasă ignoranţa. Praful şi pulberea se alege. De cincizeci de ani. Poate poetesa tânără. Lascivă, imbecilă şi infatuată. O spulberă. Una mai coaptă? Nuu?! Îi aşez în faţă veruca de pe nasul scriitoarei ăsteia bătrâne. Inutil. Pe creatura asta nu o doare niciunde de multiversul literar. Ricanează. 

Ochi verzi din oglindă. Strălucindul sarcasm. Un daimon zâmbeşte.

Adaos:

7) Greaţa

Emoţii de plastic. Se sinucid verbe. Înfloreşte scârba...

Nu, nu , nu! Nu-i ţara lui "maţ-în-copac". Nu e ţinutul unde te ţin în viaţă citricele. Aici este poesis-land. Iată minunatele cocoaşe ale acelui bâtrânel! Critică literară în versuri albe. Iată creatura aceea care îşi exhibă penibilele încercări sexuale! Este o poetesă cu vârstă incertă şi cu un morbid cult al propriilor secreţii. Poate exhibările acestor doi oxiuri? Ei nu au sens. Mijloacele devin unice scopuri şi creativitatea este un fel de monstruleţ. Inutil, fals-preţios, mimetic. Doarme raţiunea. Greaţa ta înnobilează poesis-land. Cei de-aici cu greaţa ta îşi hrănesc opacul fiinţelor.

8) Oracol

Vând bucăţi de mâine. Amintiri de-a gata. Nu ştiu vreun viu; doar morţi.

Împachetate în azi şi în ieri. Rânduite după rangul doritorului. Amintirile mele despre viitoarele noastre morţi. Vrei să-ţi spun că vei fi zeu? Vei fi zeu. Apoi vei muri. Vrei să-ţi povestesc despre indispensabilitatea ta? Vei fi de neînlocuit. Până ce vei muri. Apoi altul, la fel de lovit de indispensabilitate, îţi va lua locul. Aduceţi-mi daruri! Dulce va fi răzbunarea! Lângă povestea muririi fiecărui curios, voi aşeza povestea propriului meu deces. Veţi fi la fel de pervers-ostoiţi ca atunci când veţi alătura durerea voastră de măsea migrenei unei celebrităţi contemporane.

9) Advers

Puternic duşmanul. Izbândă e lupta. Şi frate-adversarul.

Şi câţi nu vor fi fost doborâţi, poate, de falnicul Ghil? Şi nimeni nu va fi auzit de el. Poate doar de trei zile mirări. Căci ce dovadă de laşitate mai mare, decât să dobori un nevolnic?! Cine să cânte scârnava vitejie a pumnului greu şi a minţii agere abătute asupra decrepitudinii? Ghil va fi doborât pre mulţi, însă nimeni nu ar fi auzit de el. Ghil a avut noroc să-l doboare pe Enki. Şi Enki a avut noroc. Două de cremene stânci, două vijelioase izvoare, două zile lungi de vară. Norocul i-a însoţit şi lupta lor a fost victoria unei lumi întregi. Câţi Ghil şi Enki ai fi putut doborî tu, oare?

10) Narcis

Degeaba ne strigă. Ne iartă nevăzul. Ca şi când orbi am fi.

Ni se aşează la răscruci. Cum ai de făcut o alegere, cum apare şi el. Sătui mai suntem de-o aşa apăsare. Şi ştim că este doar un alt imbecil care face orice lucru mai bine decât noi. Îl dăm dracului şi trecem grăbiţi şi prefăcut-preocupaţi pe trotuarul celălalt. Pe strada cealaltă. În alt oraş-ţară. Pe lumea cealaltă. Iar el ne e rană pe creiere. Escară pe obraz. Amintindu-ne că perfecţiunea ar putea exista. El este cel mai frumos. El este cel mai deştept. Ne sileşte să recunoaştem că avem nevoie de el. Apoi îl părăsim. Abia singuri şi fără cuvinte ştim că are dreptate. Prea târziu, însă.

_________________________________

Traducere: 

3) Întors

Ţi-e dincolo aici. Pe dos drumul pare. Cobor, sau urc-asud!?

Prin epidermă ţâşneşte mucina. Hominizii-plagă îşi târăsc inutilitatea printre cărnurile Realităţii. Ea - vierme inelat care face digestie la suprafaţă.

Gheara se strânge pumn. Caută orificiul. Se înfige în el. Calmă. Sigură. Realitatea-vierme inelat vrea să scuipe. Pumnul-gheară se deschide ca o ancoră. Doar atâta cât să facă regurgitarea imposibilă. Înaintează până în coada strâmtă a inelatei Realităţi. O înhaţă şi trage cu putere. Realitatea se întoarce pe dos. Iar hominizii-plagă ajung în întuneric, stomacul Realităţii. Hominizii-plagă fac tunele spre epidermă. Dar şi gheara veghează.