Tristeţe

Tatuaj de dor

Pe tâmpla amintirii –

Însingurare.

Şi vine, iată, clipa în care trebuie să-mi sprijin cerul intern de tristeţea ta. Cuvintele mi se zmulg din lexic, iar eu rămân –  monstru mut şi solitar - în pajiştea căpruie a uimirii tale melancolice. Lacrimi stupefiate se scurg pe umerii albi ai silenţiozităţii şi orizontul se comprimă uluit într-o ultimă respiraţie. Tu intri într-un sfârtecător racursi şi braţele de catifea neagră ale neantului se împletesc perfide şi lubrice cu prostraţia mea. Abandon.

Secunde murind,

Visuri ghilotinate –

Calme resemnări.

Ştiu sigur că întunericul care-mi dansează pe gânduri nu are botniţă. Mă ascund în spatele coastelor şi îmi ascut - ricanând monstruos - ghearele neputinţei. Nu mai există punţi căci Câmpul lui Marte este plin de cadavrele vocabulelor dezrădăcinate din pământul alb-sidefiu al trupului meu şi ultimul meu gest este acela de a-mi secţiona carotida cu volta graţioasă a unui neîntâmplat zbor.

Aripi căzânde

De-o parte şi de alta

A neantului.