Distrofie

Fluture imens, multicolor, biciuind frânt cerul scandalos de însorit al iernii dintre noi, al arcticelor indiferenţe pe care le ranforsezi până la infailibil, plimbându-le în sănii spectrale, trase de cerberi albaştri, sălbatici, hrăniţi cu compasiuni. Fluture cu aripi enorme, incapabil să-şi circumscrie zborul cerului naiv, sechestrat în prealumina ostentativă a unui soare vitreg şi dolosiv. Fluture ca un sarut multicolor, îngheţat, inadecvat şi locvace, pe tâmpla unui zeu muribund, albastru şi distant, într-o "aisbergă" limbă, nicicând inventată,... imposibil de articulat...

Zvâcnete frânte,

Timp ardent în clepsidra

Din carne şi gând.

Lumea s-a scurs în amfora trupului tău, ludică şi superficială, cedând, naivă, pretenţiilor de demiurg ale unui insignifiant ego-zeu, de care nici nu mai am habar,... uneori. Acum, soarele străluceşte, înşelător şi duşmănos, doar din colţul gurii tale. Zâmbeşti cu antarctica tuturor depresiilor şi te regăsesc preschimbată în cremenea neînduratoare, abrazivă, a foamei unui prădător dintr-o paradigmă trofică optimă până la bestialul insuportabil. Aş putea eluda gheara aparent ineluctabilă a evidenţei doar printr-un miracol al evadării din lume, însă tu ţi-ai făcut un obicei din a hălădui prin arterele şi venele mele...

Orb apologet

Al minciunii de sine –

Măşti otrăvite.